De la nunta incoace ma tot gandesc sa pun in cuvinte emotiile traite si sa le impartasesc cu voi. In cele din urma mi-am gasit timpul si rabdarea de a va povesti cum am simtit atat eu, cat si sotul meu, Orlando, acest eveniment magic din viata noastra – cel de-al doilea ca importanta, primul fiind venirea pe lume a micutei noastre, Eva Maria, acum un an.
Contrar asteptarilor, saptamana dinainte de nunta a fost furtuna dinaintea linistii – inversul vorbei bine-cunoscute. Noi ne-am propus sa finalizam totul inainte si sa lasam acea saptamana pentru relaxare si destindere, insa nu am reusit sa facem asta.
Cu trei zile inainte de nunta eu am spus ca nu mai vreau sa ma marit. Consideram ca e prea mult si nu pot duce, ca presiunea era prea mare pe umerii mei si cedam psihic. Vedeam semne rele in orice, ma gandeam ca daca sunt atat de epuizata, inseamna ca nu imi este dat sa fiu cu Orlando… Ma certam cu toata lumea, simteam ca nu imi mai iese nimic.
Per ansamblu lucrurile erau facute, insa erau chestii de detaliu care mai necesitau putina atentie si asta ma enerva, pentru ca nu puteam sa am timp pentru mine. Inca nu aveam lista completa a invitatilor, pentru ca multi mi-au dat raspunsul cu o zi inainte, sau chiar in ziua evenimentului, iar aranjarea acestora la mese a fost un adevarat chin, pentru ca trebuia sa impacam pe toata lumea, sa ii asezam astfel incat sa se simta bine cu totii.
In plus am avut o mare grija cu aranjarea locatiei – nu ma gandeam ca nu vor fi frumoase decoratiunile, sau spatial in sine, ci stiam ca in seara dinaintea nuntii noastre cortul era in renovare si aveam emotii ca nu va fi timp suficient sa faca lucrurile temeinic si ca nu va iesi bine. Am mai avut o teama si cu dansul mirilor, aveam emotii ca din cauza rochiei nu voi reusi sa mai fac piruetele. Insa in cele din urma totul a mers perfect. La urma urmei, nu se poate sa recunosti bucuria si fericirea daca nu ai invatat ce inseamna grijile si problemele.
Cu toate acestea, sambata, in ziua nuntii, aveam o stare atat de buna si parca nu imi pasa de nimic – oricum era tarziu sa mai schimb ceva si regretele nu ajutau cu nimic, asa ca am decis sa las lucrurile in voia sortii si sa ma bucur de moment, sa traiesc intens. Eram euforica si nimic nu putea sa strice echilibrul de energii din mine.
Machiajul a fost superb, cocul a fost minunat si tin sa le multumesc pe aceasta cale fetelor care au contribuit la ziua perfecta a nuntii mele, Ellei si Oanei. Cand am ajuns acasa de la machiaj si coafor, deja incepuse petrecerea, totul era aranjat, mi-am scos rochia din husa, mi-am aranjat bijuteriile si pantofii, iar cand am vazut totul din jurul meu, si fetita imbracata frumos, imi venea sa plang de emotie. Ma simteam cea mai fericita si implinita fiinta de pe pamant. Prietena mea, Livia, cand m-a vazut imbracata in mireasa, m-a luat in brate si mi-a spus niste cuvinte foarte frumoase si m-a emotionat si mai tare, insa am fost puternica si nu am plans, pentru ca ma gandeam doar sa nu imi stric machiajul! (hihi)
Dupa ce m-am imbracat si am facut cateva poze, a urmat cea mai grea asteptare: mirele nu se facea vazut. Mi-a venit rau, am luat calciu, apa cu zahar si un calmant – aveam o emotie si o nerabdare, incat cele 45 de minute de asteptare mi-au pus capac.
Eva nu a fost data deoparte in ziua nuntii, a fost persoana cea mai importanta, pentru ca ea este incununarea dragostei noastre, insa mi se rupea sufletul cand o auzeam cum ma striga, mai ales in biserica, iar eu nu puteam sa fiu langa ea si sa o iau in brate.
La inceput nu am vrut sa am o nunta cu traditii, dar m-am lasat convinsa de mama mea si acum imi dau seama ca daca nu ar fi fost acele detalii imi parea rau si simteam ca nunta nu a fost completa. Cand in sfarsit a ajuns mirele a trebuit sa ma caute, nu trebuia sa ma daruiesc eu si a avut trei obstacole pana sa ajunga la mine. Apoi am pus flori in piept nasilor si parintilor si a urmat momentul in care a trebuit sa ne cerem iertare de la parinti. Orlando avusese acasa la el barbieritul, iar eu imbracatul miresei pe cantecul lautarior “Ia-ti mireasa ziua buna”. Au mai urmat turta miresei si hora din fata casei. Eu m-am distrat de minune si m-am simtit foarte bine facand acele traditii. Asa ca, viitoare mriesici, va sfatuiesc sa nu renuntati la ele, oricat de invechite si demodate vi s-ar parea.
Ajunsi la biserica, a trebuit sa o asteptam pe doamna de la starea civila, care ne-a luat la rost ca nu am mers sa o luam de la birou, desi erau maximum 100 de metri de la starea civila pana la biserica, distanta pentru care ni s-au cerut 300 de lei. Am tinut neaparat sa facem ceremoniile amandoua la biserica asa ca am inchis ochii si am zis “bine, fie”. Am fost foarte ingaduitori si am trecut cu vederea cateva momente mai neplacute, tocmai pentru ca aveam foarte multi oameni dragi alaturi si energia pozitiva din jurul nostru si toata atentia care era indreptata asupra noastra ne-a facut sa uitam de neplaceri.
Da-ul meu a fost mai slabut, dar nu din cauza ca nu l-am spus din toata inima, ci din cauza ca eram sugrumata de emotii. In acel moment am realizat ca ne-am luat pentru toata viata, iar slujba religioasa a venit ca o completare a emotiilor.
La restaurant ne-am distrat foarte tare. Din pacate nu am avut cand sa fac sedinta foto pe care mi-am propus-o, pentru ca incepusera deja sa vina invitatii, si am facut doar cateva fotografii cu sotul, cu fiica si cu nasii. Noi am vrut o intrare diferita, nu cea clasica, in care asteptam pe toata lumea sa ciocnim un pahar cu sampanie si sa ne pupam cu toti, iar acest aspect ne-a iesit si nu prea. Unii au ajuns foarte devreme, altii foarte tarziu. Spre nemultumirea catorva, am vrut sa fim mai speciali – la urma urmei a fost nunta noastra si noi eram personajele principale.
Orlando a avut un discurs foarte frumos si foarte interesant, cu poze si detalii dragute despre momentul in care ne-am cunoscut si cum am ajuns pana in ziua nuntii, iar valsul a fost ca o poveste, cu gheata carbonica si apoi am inceput distractia cu super-trupa Feelings, de la Bacau, care ne-au tinut in priza toata noaptea! Cele mai multe aprecieri au fost legate de muzica si de trupa si eu ma bucur enorm ca ei ne-au fost alaturi in acea noapte magnifica! In mod sigur sunt primii pe lista la toate evenimentele urmatoare pe care le vom organiza.
Am fost foarte mandra de domnisoarele mele de onoare – toate au fost imbracate la fel si si-au asumat responsabilitatile pe care le au de obicei acestea la o nunta: au aruncat cu petale de flori, mi-au carat voalul si trena, la restaurant au avut grija de invitati si i-au condus la mese etc.
Cu toate acestea, inainte de nunta nu poti sa le stii pe toate si nu poti aproxima totul. Noi stiam ca avem 275 de invitati si am facut o rezerva de bautura, insa am ramas la un moment dat, timp de vreo jumatate de ora, fara whiskey, pentru ca atat barbatii cat si femeile au preferat aceasta bautura in locul coniacului sau al lichiorului. Dar chiar si asa, lumea s-a simtit bine.
Eu nu am mancat si nu am baut deloc la nunta mea, dar nici nu imi trebuia nimic, pentru ca am avut o energie si o euforie, incat un surplus probabil mi-ar fi daunat. Pe cat de multa energie consumasem cu organizarea nuntii, pea tat de multa am avut in ziua si in noaptea nuntii.
Inainte de marele eveniment am intampinat multe momente dificile, iar cel mai greu a fost alegerea rochiei de mireasa, asa cum am spus si intr-o postare mai veche. Aveam mii de modele de rochii salvate pe tableta, pe telefon si pe laptop, si mi-am propus sa lucrez cu Catalin Botezatu, avand mare incredere in el si fiind convinsa ca se va ocupa personal de rochia mea. Insa el a avut o perioada mai incarcata, cu multe plecari din tara, cu treburi sau cu probleme de sanatate si am zis ca e mai sigur sa nu imi fac rochia de mireasa in graba, asa ca am ales sa merg la Pronovias sa-mi alege rochia pentru marea zi. Din 50 de modele am ales doua, iar din cele doua sotul meu a avut cuvantul final. In schimb nasa mea a purtat o rochie marca Botezatu, care a fost superba, insa ea era in Bucuresti, mai aproape de el si l-a prins. Mie mi-a fost mai greu, fiind la Piatra Neamt.
Dupa ce mi-am ales rochia am fost atat de usurata, pentru ca vedeam ca se contureaza lucrurile si se apropia evenimentul.
A doua problema pe care am intampinat-o a fost cu o saptamana inainte de nunta. Aveam mari emotii sa nu fi uitat sa invit pe cineva = chemasem foarte multa lume in mod neoficial, adica fara invitatie, iar ei, daca nu au primit invitatia, au crezut ca nu sunt pe lista. Asadar, eu si cu o zi inainte de nunta m-am dus sa mai impart invitatii, pentru ca oamenii spuneau ca nu vin daca nu au invitatie.
In organizarea unei nunti poti intampina o multime de probleme, de aceea sfatul meu este sa iti faci o lista cu absolute tot ce ai in plan pentru marele eveniment, sa structurezi toate activitatile pe saptamani, cu sase luni inainte! Eu si sotul meu ne-am impartit sarcinile: eu m-am ocupat exclusiv de amenajarea salii, de partea mea de invitati, de rochie, de fotograf si cameramani, iar el de bautura si muzica.
Eu iau o mica pauza si ma intorc la bebita mea, pentru a-l lasa pe Orlando la taste – si el are cateva lucruri de spus cu privire la minunatul eveniment care s-a petrecut in urma cu o luna:
Starea mea dinainte de nunta a fost in proportie de 90% de relaxare si liniste, dar si de entuziasm si asteptare a unui eveniment destul de important in viata mea. Pe de alta parte a fost si o neliniste constructiva, datorita speech-ului pe care il aveam de tinut – acela a fost bolovanul greu care il aveam pe umeri, si asta s-a alaturat faptului ca nu am mai tinut in viata mea un discurs in fata a aproape 300 de oameni.
Slujba de la biserica a fost foarte emotionanta, in special discursul preotului care a patruns cu putere in sufletul meu si a fost facut special pentru noi si pentru nasi. Acel moment m-a emotionat pana aproape de lacrimi, a fost foarte linisitor si motivational.

In schimb, a fost un mare disconfort caldura din biserica, transpirasem foarte tare si ma dureau si genunchii, spatele si umerii. Bine, mai jucasem si vreo 10 hore inainte, iar oboseala se facea simtita si inca aveam presiunea acelui discurs. Insa la restaurant m-am simtit foarte bine si m-am distract cu toti prietenii si cu toate rudele, acum mult mai multe ca numar, datorita uniunii dintre mine si Barbara.
Dupa nunta stiu ca pe la ora 7 le-am mai tinut un mic speech baietilor responsabili cu muzica si le-am spus ca in curand vor deveni milionari, pentru ca au facut o treaba foarte buna si le va creste pretul de la an la an.
Duminica dimineata simteam ca plutesc, cum un eveniment extrem de important din viata noastra a luat sfarsit si a iesit peste asteptari, ma refer aici la speech, la dans, la felul in care m-am simtit pe toata durata nuntii si la invitati. A fost mai mult decat ne-am dorit.

P.S: In curand voi posta pe blog si cateva poze de la eveniment ( deocamdata nici eu nu le am 🙂 )